Regele Charles al III-lea va efectua în Franţa şi Germania primele sale vizite în străinătate în calitate de monarh!

de Georgiana
Regele Charles al III-lea, însoţit de soţia lui, Camilla, se va deplasa în Franţa şi Germania în perioada 26-31 martie cu ocazia primelor sale vizite în străinătate în calitate de monarh, pentru „a celebra relaţia” dintre Regatul Unit şi cele două ţări, a anunţat vineri biroul de presă de la Palatul Buckingham.Această deplasare, ce va fi dominată de discuţii despre chestiuni de mediu, reprezintă prima sa vizită în străinătate după ce Charles, în vârstă de 74 de ani, a devenit rege pe 8 septembrie 2022.

Atunci când era prinţ moştenitor, el a realizat deja 34 de vizite oficiale în Franţa şi 28 în Germania.”Aceste vizite vor celebra relaţiile Marii Britanii cu Franţa şi Germania, marcând istoriile noastre, cultura noastră şi valorile noastre comune”, precizează comunicatul dat publicităţii de Buckingham Palace.

Charles al III-lea, care vorbeşte limba franceză, şi Camilla vor vizita Franţa între 26 şi 29 martie. La Paris, ei vor participa alături de preşedintele Emmanuel Macron şi soţia acestuia, Brigitte, la o ceremonie de comemorare în faţa Arcului de Triumf din Paris. Regele britanic va susţine un discurs în faţa Senatului francez. Un banchet de stat este programat la Palatul Versailles în onoarea lor, pe 27 martie. În data de 28 martie, Charles şi Camilla se vor deplasa la Bordeaux, un oraş din sud-vestul Franţei. Regele britanic va vizita zonele devastate de incendiile de vegetaţie din vara anului trecut şi va efectua, de asemenea, o vizită într-o fermă viticolă bio.

În Germania, între 29 şi 31 martie, cuplul regal britanic se va deplasa la Berlin şi, apoi, la Hamburg. Regele Charles al III-lea va susţine un discurs în Bundestag, parlamentul federal german. El se va întâlni şi cu refugiaţi din Ucraina, sosiţi de curând în Germania.La Hamburg, regele britanic, pasionat de conceptul dezvoltării durabile, va purta discuţii cu specialişti din domeniul tehnologiilor verzi.

Primele vizite de stat ale regelui Charles al III-lea vor avea loc cu doar câteva săptămâni înaintea încoronării sale, care va avea loc pe 6 mai la Abaţia Westminster din Londra. Ele se vor desfăşura la scurt timp după prima vizită în Franţa a prim-ministrului Regatului Unit, Rishi Sunak, pe 10 martie.Precedenta vizită în Franţa întreprinsă de Charles, pe atunci prinţ moştenitor, datează din 2019: el a asistat atunci la o slujbă la Catedrala din Bayeux, oficiată cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Debarcării din Normandia.

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe