Septembrie pare să fi avut un loc aparte în povestea dintre Martha Bibescu și Palatul Mogoșoaia.
În septembrie 1912 începea restaurarea palatului. Tot într-un septembrie, 33 de ani mai târziu, Martha Bibescu își lua rămas-bun de la Mogoșoaia și de la România.
Între aceste două momente se află mai bine de trei decenii în care scriitoarea a transformat domeniul într-un loc al culturii, artei și întâlnirilor intelectuale.
Pentru Martha Bibescu, Mogoșoaia nu a fost doar o proprietate. A devenit acasă.
1912 – începe restaurarea Palatului Mogoșoaia
Martha Bibescu primise domeniul de la soțul său, George Valentin Bibescu, cu un an înainte de începerea lucrărilor.
Palatul purta însă urmele timpului și avea nevoie de intervenții importante.
Martha Bibescu nu s-a mulțumit să moștenească domeniul. Și-a propus să îi redea frumusețea și să transforme din nou Mogoșoaia într-un spațiu viu.
În septembrie 1912 a început un proces de restaurare care avea să se întindă pe parcursul mai multor ani.
Un proiect în care Martha Bibescu s-a implicat personal
Restaurarea nu a fost pentru Martha Bibescu un proiect pe care să îl privească de la distanță.
S-a implicat în alegerea materialelor și în amenajarea spațiilor. A colaborat cu arhitecți și meșteri și a căutat soluții care să respecte caracterul palatului.
A mers inclusiv la Veneția pentru alegerea unor materiale necesare lucrărilor.
În timp, la Mogoșoaia au fost adunate cărți și obiecte de artă. O parte dintre veniturile obținute de Martha Bibescu din propriile cărți au fost investite în domeniu.
Restaurarea devenea astfel și un proiect personal.
Palatul Mogoșoaia devine un loc al culturii
Odată cu restaurarea, Mogoșoaia a început să însemne mai mult decât arhitectură.
Palatul a devenit un loc în care Martha Bibescu a trăit și a scris. Aici a primit scriitori, artiști, diplomați și alte personalități ale epocii.
Cultura nu se afla doar în bibliotecă sau în obiectele de artă. Făcea parte din viața de zi cu zi a domeniului.
Conversațiile, întâlnirile și oamenii care i-au trecut pragul au adăugat o nouă dimensiune istoriei locului.
În acest fel, Palatul Mogoșoaia a devenit unul dintre spațiile asociate puternic cu personalitatea Marthei Bibescu.
Septembrie 1945 – despărțirea de Mogoșoaia
După mai bine de trei decenii, un alt septembrie avea să marcheze profund această poveste.
În 1945, Martha Bibescu a părăsit definitiv România.
Înainte de plecare, s-a preocupat de protejarea palatului căruia îi dedicase o parte atât de importantă din viață. Mogoșoaia trebuia să rămână protejată ca monument istoric.
Despărțirea nu putea însă șterge legătura construită în deceniile petrecute aici.
Despre relația cu locurile pe care era nevoită să le lase în urmă, Martha Bibescu avea să scrie:
„Secretul celor care sunt legați de pământ, ca noi, e că moșiile noastre sunt în interiorul nostru.”
O legătură care a rămas în istoria Mogoșoaiei
Astăzi este greu să vorbești despre istoria modernă a Palatului Mogoșoaia fără să ajungi la Martha Bibescu.
La fel de greu este să îi urmărești biografia fără ca Mogoșoaia să apară ca unul dintre locurile esențiale ale vieții sale.
Ea a contribuit la recuperarea și conservarea palatului, dar i-a oferit și o nouă etapă culturală. Prin oamenii pe care i-a adunat aici, prin cărțile sale și prin preocuparea pentru artă, domeniul a devenit un spațiu al vieții intelectuale.
Cele două povești au ajuns astfel să se completeze reciproc.
CULTURĂ – „Ceea ce suntem.”
Patrimoniul nu este alcătuit doar din ziduri care au rezistat timpului.
În jurul clădirilor se află oameni, alegeri și povești care le-au schimbat destinul. Uneori, tocmai acestea ne ajută să înțelegem de ce un loc continuă să fie important după zeci sau chiar sute de ani.
Povestea dintre Martha Bibescu și Palatul Mogoșoaia este una dintre ele.
A început, într-un fel, într-un septembrie din 1912. Un alt septembrie, cel din 1945, a adus despărțirea.
Mogoșoaia a rămas însă acolo.
Iar legătura dintre Martha Bibescu și palatul căruia i-a dedicat mai bine de trei decenii continuă să spună, astăzi, o parte din povestea culturală a Ilfovului.
CULTURĂ – „Ceea ce suntem.”
un loc aparte în povestea dintre Martha Bibescu și Palatul Mogoșoaia.
În septembrie 1912 începea restaurarea palatului. Tot într-un septembrie, 33 de ani mai târziu, Martha Bibescu își lua rămas-bun de la Mogoșoaia și de la România.
Între aceste două momente se află mai bine de trei decenii în care scriitoarea a transformat domeniul într-un loc al culturii, artei și întâlnirilor intelectuale.
Pentru Martha Bibescu, Mogoșoaia nu a fost doar o proprietate. A devenit acasă.
1912 – începe restaurarea Palatului Mogoșoaia
Martha Bibescu primise domeniul de la soțul său, George Valentin Bibescu, cu un an înainte de începerea lucrărilor.
Palatul purta însă urmele timpului și avea nevoie de intervenții importante.
Martha Bibescu nu s-a mulțumit să moștenească domeniul. Și-a propus să îi redea frumusețea și să transforme din nou Mogoșoaia într-un spațiu viu.
În septembrie 1912 a început un proces de restaurare care avea să se întindă pe parcursul mai multor ani.
Un proiect în care Martha Bibescu s-a implicat personal
Restaurarea nu a fost pentru Martha Bibescu un proiect pe care să îl privească de la distanță.
S-a implicat în alegerea materialelor și în amenajarea spațiilor. A colaborat cu arhitecți și meșteri și a căutat soluții care să respecte caracterul palatului.
A mers inclusiv la Veneția pentru alegerea unor materiale necesare lucrărilor.
În timp, la Mogoșoaia au fost adunate cărți și obiecte de artă. O parte dintre veniturile obținute de Martha Bibescu din propriile cărți au fost investite în domeniu.
Restaurarea devenea astfel și un proiect personal.
Palatul Mogoșoaia devine un loc al culturii
Odată cu restaurarea, Mogoșoaia a început să însemne mai mult decât arhitectură.
Palatul a devenit un loc în care Martha Bibescu a trăit și a scris. Aici a primit scriitori, artiști, diplomați și alte personalități ale epocii.
Cultura nu se afla doar în bibliotecă sau în obiectele de artă. Făcea parte din viața de zi cu zi a domeniului.
Conversațiile, întâlnirile și oamenii care i-au trecut pragul au adăugat o nouă dimensiune istoriei locului.
În acest fel, Palatul Mogoșoaia a devenit unul dintre spațiile asociate puternic cu personalitatea Marthei Bibescu.
Septembrie 1945 – despărțirea de Mogoșoaia
După mai bine de trei decenii, un alt septembrie avea să marcheze profund această poveste.
În 1945, Martha Bibescu a părăsit definitiv România.
Înainte de plecare, s-a preocupat de protejarea palatului căruia îi dedicase o parte atât de importantă din viață. Mogoșoaia trebuia să rămână protejată ca monument istoric.
Despărțirea nu putea însă șterge legătura construită în deceniile petrecute aici.
Despre relația cu locurile pe care era nevoită să le lase în urmă, Martha Bibescu avea să scrie:
„Secretul celor care sunt legați de pământ, ca noi, e că moșiile noastre sunt în interiorul nostru.”
O legătură care a rămas în istoria Mogoșoaiei
Astăzi este greu să vorbești despre istoria modernă a Palatului Mogoșoaia fără să ajungi la Martha Bibescu.
La fel de greu este să îi urmărești biografia fără ca Mogoșoaia să apară ca unul dintre locurile esențiale ale vieții sale.
Ea a contribuit la recuperarea și conservarea palatului, dar i-a oferit și o nouă etapă culturală. Prin oamenii pe care i-a adunat aici, prin cărțile sale și prin preocuparea pentru artă, domeniul a devenit un spațiu al vieții intelectuale.
Cele două povești au ajuns astfel să se completeze reciproc.
CULTURĂ – „Ceea ce suntem.”
Patrimoniul nu este alcătuit doar din ziduri care au rezistat timpului.
În jurul clădirilor se află oameni, alegeri și povești care le-au schimbat destinul. Uneori, tocmai acestea ne ajută să înțelegem de ce un loc continuă să fie important după zeci sau chiar sute de ani.
Povestea dintre Martha Bibescu și Palatul Mogoșoaia este una dintre ele.
A început, într-un fel, într-un septembrie din 1912. Un alt septembrie, cel din 1945, a adus despărțirea.
Mogoșoaia a rămas însă acolo.
Iar legătura dintre Martha Bibescu și palatul căruia i-a dedicat mai bine de trei decenii continuă să spună, astăzi, o parte din povestea culturală a Ilfovului.
CULTURĂ – „Ceea ce suntem.”
