Seară duhovnicească la Parohia Afumați II, în prezența Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul!

de Georgiana
În prezența unui sobor însemnat de preoți și diaconi și a sutelor de credincioși din comună, a fost săvarșită slujba Sfântului Maslu, oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, în care timp de doua ore, cetățenii comunei Afumați din ambele parohii, au simțit lucrarea lui Dumnezeu. La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de binecuvantare și învățătură.
Cu această ocazie primarul ,Gabriel Dumanica, alături de preoții parohi Florin Ionica și Petru Stoian, au primit distincții din partea Patriarhiei Române, prin purtarea de grijă a Părintelui Patriarh Daniel, pentru implicarea în amplele lucrări de construire a capelei și a clopotniței din cadrul cimitirului Afumați I, mai ales că Anul 2021 a fost Anul comemorativ al cimitirelor.
Credincioșii prezenți la slujbă s-au putut închina la racla cu moaștele Sfântului Nectarie, mare făcător de minuni și vindecător de boli, aflate permanent spre închinare la Biserica Nouă!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe