Rusia arde în cadrul uzinei de la Portovaia cantităţi mari de gaze naturale, în valoare de 8,4 milioane de lire sterline pe zi, pe care anterior le-ar fi exportat în Germania, în timp ce costurile energiei cresc în Europa, relatează BBC, citat de The Guardian.
Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi de cantităţile de dioxid de carbon şi funingine pe care noua uzină de gaz natural lichefiat (GNL) de la Portovaia, la nord-vest de Sankt Petersburg, le emite. Uzina se află în apropierea unei staţii de compresoare de lângă gazoductul Nordstream 1, care transportă gaze către Germania.
Cetăţenii finlandezi au declarat că au văzut o flacără mare la începutul acestei veri, iar cercetătorii au observat o creştere semnificativă a căldurii provenite din instalaţie. În timp ce arderea gazului este un proces normal în industrie, cercetătorii au spus că amploarea la care gazul este ars în cadrul uzinei a fost fără precedent.”Nu am văzut niciodată o uzină de GNL care să arunce atât de multe flăcări”, a declarat doctorul Jessica McCarty, expert în date satelitare de la Universitatea Miami din Ohio.
”Observăm aceste erupţii de mult timp, ceea ce arată măsurile pe care le-am luat până acum, ceea ce înseamnă că am redus consumul de gaze din Rusia de la peste 50% la aproximativ 10%. Pentru că nu au alte locuri unde să-şi vândă gazul, trebuie să-l ardă”, a declarat ambasadorul Germaniei în Marea Britanie, Miguel Berger.
Întrebat despre consecinţele pentru mediu ale trecerii la cărbune, Berger a spus: ”Vorbim aici despre măsuri de urgenţă absolută – permiteţi-mi să spun că provocările pe care le-aţi descris, respectiv creşterea plafonului de preţ (în Marea Britanie) sunt foarte asemănătoare cu ceea ce avem în Germania, cu toţii ne confruntăm cu aceleaşi provocări. Nu trebuie să uităm că Putin testează cu adevărat hotărârea ţărilor occidentale”.
Întrebat dacă este înţelept să se semneze acorduri energetice cu ”liderii autocraţi”, Berger a spus că ”nu există altă opţiune”, dar că trebuie grăbită tranziţia energetică.De asemenea, el a mai precizat că o măsură temporară ar fi reconectarea unor centrale pe bază de cărbune, discuţie care este în curs de desfăşurare.