Tineri olimpici români vor evolua la opt discipline sportive din cele zece ale competiţiei: atletism, ciclism, gimnastică artistică, handbal feminin, înot, judo, tenis şi volei feminin. Badmintonul şi baschetul completează lista sporturilor incluse în programul competiţiei.
Reprezentanţii comitetelor olimpice naţionale din toată Europa s-au reunit zilele acestea la Banska Bystrica, cu trei luni înaintea începerii Festivalului Olimpic al Tineretului European 2022.
Oficialii prezenţi la eveniment au aflat ultimele detalii despre organizarea celui mai mare eveniment multisport din Slovacia, au fost informaţi despre situaţiile legate de cazare, acreditare, ceremonii şi transport. Reprezentanţii comitetelor olimpice vor vizita bazele sportive şi li se va prezenta o parte din echipamentul tehnic care le deserveşte.