România, prin Transgaz, deschide o rută de export gaze către Ucraina!

de Georgiana

Transgaz și operatorul sistemului de transport al gazelor din Ucraina  au demarat un proiect prin care, din 2026, 290 de milioane de mc de gaze vor putea fi „împinse” din sistemul nostru de transport către cel al vecinilor.

Realizarea proiectului „Capacitate incrementală la frontiera dintre Ucraina și România”, punctul Medieșul Aurit, necesită investiții de 335 de milioane de euro, din care 300 de milioane de euro pe partea românească și 35 de milioane la ucrainieni, care includ construcția a 250 de kilometri de țeavă și a două stații de comprimare, una de fiecare parte.

În acest moment, România este legată gazier de Ucraina fix în punctul Medieșul Aurit, însă doar pe sensul de intrare în România, adică firmele românești pot doar importa gaze din Ucraina sau via Ucraina (din Rusia). Pe aici însă, de ani de zile, nu a mai fost adus niciun metru cub.

România are un consum anual de circa 11,5 miliarde de metri cubi, din care aproape 2 miliarde se importă. Producția de 9 miliarde metri cubi ar putea crește semnificativ, cu până la 7 miliarde metri cubi, odată ce începe proiectul Neptun Deep al Petrom și Romgaz.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe