Educația financiară ne învață cum să ne gestionăm banii eficient, cum să ne oprim, de exemplu, din cheltuieli inutile, și, în timp, cum să ne investim finanțele, ca să ne aducă profit. Cu cât asimilăm mai devreme noțiuni financiare elementare, cu atât mai bine, pentru că devenim adulți responsabili. Doar că noi, românii, suntem pe ultimul loc în Europa la educație financiară. Asta arată un studiu făcut de Banca Mondială în 2018.
A început un proiect pilot în Ilfov, împreună cu BCR: ”Școala de bani”. Un trainer voluntar merge în școli și le vorbește elevilor despre finanțe și cum să le gestioneze eficient. Primul curs s-a ținut la Ciorogârla, la clasele de dual cu profil mecanic auto-50 de elevi de clasa a noua și de a zecea au urmărit discuțiile cu interes. Pentru că era vorba despre viitorul lor.
Proiectul pilot- „Școala de bani”continuă în data de 19 mai, în liceele din Buftea.