Racheta Space Launch System (SLS), înaltă cât o clădire cu 32 de etaje și cu două trepte, și capsula Orion pentru echipaj urmează să decoleze de la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral, Florida, trebuia să fie lansată în timpul unei ferestre de lansare de două ore.NASA a stabilit ca date de rezervă pentru lansare 2 și 5 septembrie.
Programul Artemis al NASA – numit după zeița care a fost sora geamănă a lui Apollo în mitologia greacă antică – își propune să readucă astronauții pe suprafața Lunii încă din 2025 și să stabilească o colonie lunară pe termen lung, ca o piatră de temelie pentru viitoarele călătorii și mai ambițioase care vor trimite oameni pe Marte.
Aflată în dezvoltare de peste un deceniu, cu ani de întârzieri și depășiri de buget de miliarde de dolari, nava spațială SLS-Orion a costat NASA până în prezent cel puțin 37 de miliarde de dolari, incluzând proiectarea, construcția, testarea și instalațiile de la sol.