Aflat la deschiderea Congresului Internaţional de Chirurgie Cardiovasculară, Endovasculară şi Terapie Valvulară Transcateter Ministrul Sănătăţii a vorbit despre faptul că are de la majoritatea spitalelor aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii primele evaluări legate de infrastructura acestora. În acest sens este nevoie de un program care să ducă la reabilitarea infrastructurii spitaliceşti aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, program care să fie asumat de Guvern.
„În momentul de faţă am primit de la majoritatea spitalelor, este vorba despre spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, avem primele evaluări, există o problemă foarte serioasă legată de infrastructura spitalicească.
Sunt spitale care au avut parte de puţine investiţii, poate mult mai puţine investiţii decât în cazul spitalelor care au fost descentralizate şi au ajuns la autorităţile locale, pentru că bugetul Ministerului Sănătăţii, e o problemă care durează de foarte mult timp, nu au avut sume care să permită investiţii majore într-un spital, singurele lucruri care au putut fi făcute din bugetul de investiţii al Ministerului Sănătăţii au fost diverse dotări cu echipamente sau reabilitări punctuale şi nu sistematice.
„La nivel naţional, sigur, discutăm despre cele 3 spitale regionale care se vor face din fonduri europene şi din fonduri naţionale, cea mai mare parte vor veni din fonduri naţionale în următorii 5 ani, şi în afara lor trebuie să ne uităm către diverse institute, diverse spitale monoprofil sau spitale care deservesc patologii prioritare cum este cea despre care discutăm astăzi.
„Ar trebui să existe un calendar, pentru că niciun astfel de lucru nu se poate rezolva într-un an”, a spus Ministrul Sănătăţii întrebat dacă Guvernul îşi va asuma că va da banii necesari pentru reabilitarea spitalelor aflate în subordinea Ministerului.
Ministrul Sănătăţii a explicat că nu poate preciza acum care este spitalul cu cele mai mari probleme, şi că nu contează care este cea mai veche clădire, dând exemplul de la Bistriţa, unde au fost reabilitate două clădiri istorice şi care oferă acum pacienţilor toate condiţiile de care au nevoie. Institutul CC Iliescu şi Marius Nasta ar putea fi reabilitate cu bani prin PNRR.
„Un spital în care se tratează o patologie foarte importantă, mă refer nu numai la tuberculoză, pentru că din fericire este în scădere, ci şi la patologia pulmonară, recuperarea după covid, toată lumea discută despre recuperarea după covid, trebuie să facem şi noi lucrul ăsta, cred că e foarte important să fie într-un program care să ducă la dezvoltarea Institutului şi la reabilitarea acestor clădiri”, a explicat Prof. Alexandru Rafila.


