Mănăstirea Sămurcășești-obiectiv turistic din comuna Ciorogârla!(P)

de Georgiana

Mănăstirea Sămurcășești este încă o sfântă ctitorie situată aproape de București. 20 de kilometri o despart de centrul capitalei. Pentru a ajunge la Mănăstirea Sămurcășești, ieșim din oraș pe „vechiul drum al Piteștilor și Craiovei”, adică A1, autostrada București – Pitești. Părăsim autostrada la indicator și continuăm spre Ciorogârla, pe DJ601, apoi – din sat (există indicator) – continuăm pe DJ602 (spre Dârvari) încă vreo câteva sute de metri. Mănăstirea se află pe partea stângă, iar în fața intrării există și o parcare.

Mănăstirea Sămurcășești este ctitoria vornicului Constantin Sămurcaș și a soției sale. Documentele vremii atestă faptul că pregătirile pentru zidirea lăcașului din Ciorogârla – ulterior Mănăstirea Sămurcășești – au început în vara anului 1806 când vornicul Constantin Sămurcaș a încheiat un contract cu dulgherii Stoian Ghenciu și Anastasie Gheorghe. Contractul semnat la 16 august 1806, avea să fie urmat de un altul – la 12 mai 1807 – când boierul Sămurcaș face o înțelegere și cu dulgherii Stoian Sudițu și Stoian Iamachi.

Cei mai credincioși trebuie să știe că în biserica Mănăstirii Sămurcășești se află o raclă din argint care păstrează fragmente din moaștele unor sfinții: Sf. Apostol Andrei, Sf. Arhidiacon Ștefan, Sf. Ierarh loan Gură de Aur, Sf. Ierarh Silvestru, Sf. Mucenic Teodor Tiron, Sf. Mucenic Teodor Stratilat, Sf. Mucenic Ermin și Sf. Mucenic Dimitrie Izvorătorul de Mir. De asemenea, tot aici se află racla cu Veșmântul Cuvioasei Parascheva. Se știe că în timpul războiului, Mănăstirea Sămurcășești a adăpostit moaștele Cuvioasei Parascheva de la Iași.

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe