La 20 de kilometri de Bucureşti, în comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, se află Mănăstirea Samurcăşeşti, ctitorie a vornicului Constantin Samurcaş şi a soţiei sale, Zinca, o oază de linişte desăvârşită, încărcată de o profundă spiritualitate, un loc cunoscut în istorie pentru popasul lui Tudor Vladimirescu de aici, din 17 martie 1821, moment în care a conceput celebra „proclamaţie” către locuitorii oraşului Bucureşti.
Conform legendei, se spune că la originea înălţării sfântului lăcaş se află un cioban care păştea oile în aceste locuri şi care într-o noapte a visat că în timp ce stătea rezemat în ciomag şi cânta la fluier, a văzut în mijlocul poienii o oaie cu lâna albă ca zăpada, cu trei coarne în loc de două, un vis care avea să se repete de mai multe ori în acea noapte.
Ctitoria a intrat sub îndrumarea duhovnicească a Arhimandritului Timotei, stareţul Mănăstirii Cernica (1807 – 1816), care a adus în acest loc monahii, două surori şi două nepoate ale sale, călugăriţe la Mănăstirea Ţigăneşti.
Mănăstirea Samurcăşeşti este singura din ţară care deţine un atelier de tâmplărie, după ce pe vremea primului Patriarh al României, Miron, aici se ţeseau borangicul şi mătăsurile fine, apoi covoare olteneşti, iar pe vremea patriarhului Justinian Marina, atelierul s-a transformat într-unul de tâmplărie şi a devenit cunoscut în întreaga ţară pentru priceperea şi sârguinţa măicuţelor.