La 20 de kilometri de Bucureşti, în comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, se află Mănăstirea Samurcăşeşti, ctitorie a vornicului Constantin Samurcaş şi a soţiei sale, Zinca, o oază de linişte desăvârşită, încărcată de o profundă spiritualitate, un loc cunoscut în istorie pentru popasul lui Tudor Vladimirescu de aici, din 17 martie 1821, moment în care a conceput celebra „proclamaţie” către locuitorii oraşului Bucureşti.
Mănăstirea Samurcăşeşti a fost înfiinţată în iunie 1808, de vornicul Constantin Samurcaş, care a zidit-o pe moşia sa din satul Ciorogârla, cu puţin timp înainte de a trece la Domnul. Locul, aflat în Câmpia Vlăsiei, este brăzdat de râurile Ciorogârla, Sabar şi de canalul Argeş – Bucureşti, învecinându-se în partea de nord-est cu comuna Ciorogârla, la 2 km în sud cu localitatea Darvari, iar la 6 km nord, cu comuna Bolintin – Deal.
Conform legendei, se spune că la originea înălţării sfântului lăcaş se află un cioban care păştea oile în aceste locuri şi care într-o noapte a visat că în timp ce stătea rezemat în ciomag şi cânta la fluier, a văzut în mijlocul poienii o oaie cu lâna albă ca zăpada, cu trei coarne în loc de două, un vis care avea să se repete de mai multe ori în acea noapte.
Dis de dimineaţă, cum s-a trezit, ciobanul îi povesteşte visul său boierului Constantin Samurcaş, proprietarul terenului respectiv, care neştiind cum să interpreteze visul ciobanului cere ajutorul duhovnicului său, arhimandritul Timotei, stareţul de atunci al Mănăstirii Cernica. Acesta interpretează visul ciobanului ca fiind un semn de la Dumnezeu, prin care îi transmite mesajul de a ridica o biserică în acea poiană în care erau păscute oile, iar cele trei coarne ar fi fost interpretarea cerinţei ca biserica să fie împodobită cu trei altare şi să fie închinată Preasfintei Treimi. După tâlcuirea stareţului, se spune că boierul Samurcaş a început imediat cumpărarea materialelor de construcţie şi zidirea bisericii.
Mănăstirea Samurcăşeşti are în prezent şi 23 de ha teren arabil pe care îl lucrează tot cele 20 de călugăriţe active din totalul de 45, care alcătuiesc astăzi comunitatea monahală, desigur, cu ajutorul utilajelor agricole, pe care mănăstirea le-a achiziţionat în ultimii ani.
