Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor au fost sărbătorite în comuna Afumați!(P)

de Georgiana
Conform tradiției, de Ziua Înălțării Domnului, prăznuită de Biserică la 40 de zile dupa Înviere – ziua în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor, se comemorează și Ziua Eroilor, o sărbătoare dedicată eroilor cunoscuți și necunoscuți căzuți în luptă de-a lungul veacurilor pentru credință, libertate, apărare și reîntregirea neamului. La cele 2 Parohii, preoții comunei au ținut slujbe cu ocazia acestei mari Sărbatori creștine.
 Joi, 02 iunie, primarul Gabriel Dumănica alături de consilierii locali, învățători, părinți și enoriași de la cele doua Parohii, a depus o coroană de flori la monumentul dedicat eroilor afumățeni din primul, al doilea război mondial și Revoluția din decembrie 1989, în memoria celor care și-au jertfit viața pentru libertatea și independența țării noastre.
 După depunerea de coroane și încheierea slujbei de pomenire a eroilor neamului, elevii afumățeni de la Școala A (Monument), coordonați de dna învățătoare Stancu Natalia, au susținut un moment artistic, spre încântarea celor prezenți: cântece și poeme patriotice care au impresionat audiența și au stârnit, cu atât mai mult în această zi, iubirea de țară și de istorie, precum și respectul pentru înaintașii noștri.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe