Contracte de finanţare de 121,5 milioane de euro pentru extinderea reţelei de apă-canal din judeţul Ilfov au fost semnate luni de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, iar astfel 25.800 de locuitori vor beneficia de servicii conforme de alimentare cu apă şi 18.600 de locuitori vor avea acces la canalizare.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis AGERPRES, Marcel Boloş a semnat două contracte în valoare totală de 121,5 milioane de euro pentru extinderea reţelei de apă-canal din 3 unităţi – administrativ teritoriale din judeţul Ilfov: Snagov, Afumaţi şi Găneasa (incluse în zona metropolitană Bucureşti).
Proiectele vor fi finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare şi vor asigura conectarea la reţeaua de apă a 25.800 de locuitori şi acces la canalizare pentru 18.600 locuitori. Sunt localităţi din aria proiectului unde rata de conformare la servicii de alimentare cu apă va creşte de la 0% la 93%, precizează MIPE.
„Continuăm investiţiile pentru conectarea României la reţeaua de apă şi canalizare, prin semnarea a două contracte cu finanţare din POIM. De această dată, beneficiare sunt zonele din proximitatea Capitalei. Anul viitor, când este programată finalizarea acestor două proiecte, locuitorii celor trei unităţi administrativ – teritoriale vizate vor avea acces la servicii de alimentare cu apă la standarde conforme şi acces la canalizare, aşa cum este firesc pentru toate localităţile din România. În total, contractele semnate astăzi vor aduce Ilfovului o reţea de distribuţie extinsă cu 45 de km şi o reţea de canalizare extinsă cu 66 km”, a declarat Boloş.
Populaţia beneficiară a investiţiilor în alimentarea cu apă şi apă uzată este de 9.557 locuitori, respectiv 6.951 locuitori echivalenţi. Reţeaua de distribuţie a apei va fi extinsă cu 33,524 km, iar reţeaua de canalizare cu 33,760 km.
Numărul locuitorilor care vor beneficia de acces la apă curentă prin finalizarea proiectului de la Afumaţi şi Găneasa este de 16.251 prin extinderea reţelei de distribuţie cu 11,708 km, iar populaţia beneficiară de acces la canalizare este de 11.733 locuitori, prin extinderea reţelei cu 11,708 km. Gradul de conectare al populaţiei din aria proiectului la servicii de alimentare cu apă va creşte de la 0% înainte de proiect la 93%, iar cel de colectare şi epurare a apelor uzate de la 17% înainte de proiect, la 95% după finalizarea acestuia.



