Extinderea Magistralei M2 Pipera-Berceni!

de Georgiana

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert  Thuma, a participat astăzi la o conferința de presă susținută împreună cu primarul Sectorului 4 , Daniel Băluță. Acesta a precizat cât de importantă este extinderea metroului în județul Ilfov.  „Multumesc pentru deschiderea de care a dat dovadă domnul primar Daniel Băluță. Avem împreună șansa de a conecta în mod real Ilfovul cu Bucureștiul, în condițiile în care mii de oameni lucrează în București, dar locuiesc în Ilfov. Acest proiect este acum un exemplu, așa că analizăm multiplicarea acestuia și în alte zone”.

S-a semnat contractul între Consiliul Județean Ilfov, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Societatea de Transport cu Metroul București Metrorex SA și Primăria Sectorului 4.  Se vor construi două stații noi de metrou în continuarea stației ‘Tudor Arghezi’ și astfel comuna Berceni va fi prima din România în care va ajunge metroul.

Contractul are o valoare de 5 milioane de lei și prevede identificarea, într-un interval de 9 luni de zile, a celor mai bune soluții tehnice în vederea prelungirii metroului în județul Ilfov!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe