Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) a organizat astăzi conferința de deschidere a proiectului Dialog social pentru un județ „verde” (cod SIPOCA/MySMIS2014+ 1088/151359), cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, implementat în județul Ilfov, în perioada 29 august 2022 – 28 august 2023.
Mihaela Toader, administrator public în cadrul CJ Ilfov, a precizat că dorința instituției este ca strategia de dezvoltare durabilă să fie cunoscută și înțeleasă de cetățeni, parteneri sociali și ONG-uri, dar să și poată fi modelată în acord cu nevoile acestora: “În urmă cu aproape doi ani, am pornit un dialog constant cu mediul de afaceri despre proiectele de dezvoltare pe care le avem și despre cum le putem modela împreună. În acest context, propunerea ACUE de a fi partener de dezvoltare locale prin acest proiect POCA a venit într-un moment excelent. CJ Ilfov dorește să construiască un cadru eficient și aplicat de dialog cu cetățenii, ONG-urile și partenerii sociali. Avem proiecte de valorificare a resurselor geotermale, proiecte de gestionare integrată a deșeurilor și legate de economia circulară. Tranziția către o economie fără emisii de carbon nu este ușoară și trebuie adaptată specificului local. Proiectele trebuie să fie în beneficiul cetățenilor și la costuri optime”.
Plecând de la această nevoie, prin implementarea proiectului vor fi atinse următoarele obiective:
-minim 60 de persoane – reprezentanți ai ONG-urilor din județul Ilfov, reprezentanți ai partenerilor sociali, personal din Consiliul Județean Ilfov și din alte autorități și instituții publice locale din județ, precum și cetățeni – vor fi direct sprijinite prin participarea la programul de formare prin cursuri, seminarii şi workshopuri, în vederea dobândirii unor cunoștințe și abilități noi care să le faciliteze implicarea în activități de consultare și dialog social și civic, în scopul unei dezvoltări locale durabile, prin înțelegerea problemelor legate de obiectivele climatice setate prin Pactul Verde European și de asigurarea unei tranziții juste către o economie cu emisii reduse de carbon.
-va fi elaborat un Ghid de bune practici pentru ONG-uri și partenerii sociali privind transpunerea dorințelor și nevoilor cetățenilor în formularea și promovarea de politici publice și stimularea dezvoltării locale durabile pentru tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon.
-vor fi create mecanisme pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivelul județului Ilfov prin dialog social și civic: un cadru general de funcționare a unui Consiliu Consultativ Cetățenesc pentru Dezvoltare Locală (CCC-DL), o Rețea civică locală de parteneri sociali, ONG-uri, cetățeni și alți actori ai societății civile din Județul Ilfov, care să se implice în formularea și promovarea unor politici publice „verzi”; cel puțin cinci parteneriate între ONG-uri, respectiv parteneri sociali și autorități locale din Județul Ilfov, în vederea susținerii și promovării proiectelor de dezvoltare durabile la nivel local.



