Cristian Bușoi: ‘Programul “Anghel Saligny” reprezintă o șansă de dezvoltare pentru România’

de Georgiana

Europarlamentarul PNL, Cristian Bușoi, a precizat că programul ‘Anghel Saligny’ reprezintă o șansă de dezvoltare pentru România, chiar pentru localitățile unde nu se pot accesa fonduri europene.

Dezvoltarea durabilă poate fi asigurată doar prin implicarea tuturor cetățenilor. Pe lângă determinare, avem nevoie și de un cadru instituțional solid.
Ca membru al Uniunii Europene, România contribuie la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă nu numai din perspectivă naţională, dar şi la nivel internaţional, prin sprijinul pe care îl acordă ţărilor mai puţin dezvoltate, prin intermediul asistenţei oficiale pentru dezvoltare. Experienţa acumulată de România în procesul de tranziţie este de natură a susţine eforturilor ţărilor interesate de a beneficia de un astfel de sprijin.

Cristian Bușoi, Europarlamentarul PNL: ‘Sunt convins că vom depăși aceste momente și vom adopta în Coaliție și în Guvern programul care dă șansă tuturor comunităților din România, Programul Anghel Saligny. Acesta este convins de faptul că va domina rațiunea și că în final se va ajunge la un consens și astfel programul va fi adoptat.

România poate fi o țară mult mai dezvoltată doar dacă vor exista programe noi care să îi permită să se dezvolte unitar și să nu existe discrepanțe mari între comunități. Trebuie să acordăm primarilor șansa de a accesa fonduri europene, pentru a se reduce decalajele și astfel toți românii să ducă un trai mai bun.

O veste bună este aceea că Guvernul Cîțu, va investi 50 de miliarde de lei în drumuri, apă, gaze și în canalizări; aceste investiții reprezintă o necesitate pentru România.

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe