Proiectul are o perioadă de derulare de cinci ani (martie 2018 – 2023) și este axat pe prevenirea, screeningul și diagnosticul tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup țintă de 75.010 persoane la nivel național, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunități rurale, persoane fără adăpost,  persoane care suferă de dependență de alcool, droguri sau alte substanțe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.

„Controlul tuberculozei este o prioritate nu doar în România, ci și la nivel internațional, iar proiectul      demarat de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, alături de partenerii din asociațiile de   pacienți și societatea civilă, are o importanță strategică în eforturile României de a combate această problemă de sănătate publică. Proiectul înseamnă un pas major în lupta împotriva tuberculozei. El presupune activități integrate, care vizează în primul rând depistarea precoce a cazurilor de TB, prin screening, precum și diagnosticarea și tratamentul pacienților din grupuri vulnerabile, acolo unde este nevoie de intervenții rapide și eficiente  pentru a stopa tuberculoza”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.