Primele 28 de grinzi de beton, produse la Ploiești, au fost cofrate, armate și turnate. Aceste grinzi sunt foarte importante, chiar esențiale pentru rampele pasajului.
Pentru a permite accesul spre București și Oltenița, s-a turnat asfalt pe bretelele existente. Peste elevațiile executate, s-a continuat armarea, cofrarea și turnarea riglelor. Acestea au rolul de a realiza urcarea dinspre Berceni, cât și urcarea și coborârea spre Glina.
Se continuă realizarea canalizării pluviale de-a lungul centurii și de-a lungul DN 4, spre Oltenița; se continuă realizarea terasamentelor pentru dublarea centurii la patru benzi, spre Berceni și se continuă tragerea cablurilor de tensiune medie pe noua locație, pe direcția București -Oltenița.
Lucrările continuă într-un ritm alert!