Ziua Internațională a Copilului este o ocazie de a celebra copiii, miracolul nașterii și-al purității, precum și dreptul acestora de a fi protejați. Obiceiurile legate de această zi sunt influențate de mulți factori, începând de la poziția geografică, până la preferințele din cadrul familiei. În România, cu ocazia acestei zile, sunt oferite copiilor de toate vârstele dulciuri, jucării, baloane colorate, hăinuțe și alte obiecte pe care ei și le doresc. În final, cel mai însemnat lucru pentru un copil este atenția familiei și timpul petrecut împreună cu aceștia.
Pe 1 Iunie începând cu ora 18 în parcul central din Tunari, se va sărbători ziua copilului alături de personajele preferate: “Buburuza miraculoasă” , “Rainbow Dash” si “Bufniță” din Eroi în pijamale. Petrecerea va fi și mai frumoasă cu jocuri interactive, karaoke, baloane de săpun, face painting, baloane modelabile.
Aniversarea unei zile dedicate copilului a fost invocată în anul 1925, în cadrul Conferinței Mondială pentru Bunăstarea Copiilor de la Geneva. Decizia introducerii unei zile pentru protecția copiilor a fost adoptată de către Federația Democratică Internațională a Femeilor, în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfășurată la Moscova.