Vulcanul Etna a intrat într-o nouă fază de erupţie prin deschiderea a două noi guri!

de Georgiana
Vulcanul Etna, din insula italiană Sicilia (sud), a intrat luni într-o nouă fază de erupţie prin deschiderea a două noi guri, cu o activitate care se menţine moderată după două săptămâni de erupţie, potrivit Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV).

Cele două guri deschise se află pe partea de sud-est a vulcanului, la o înălţime de 3.250 de metri şi respectiv 2.800 de metri deasupra mării, potrivit INGV, care duminică a observat o intensificare a activităţii a vulcanului, a cărui expulzare de lavă şi cenuşă nu a afectat activitatea Aeroportului Internaţional din Catania.

Fluxul de lavă care se scurge din cele două guri se îndreaptă spre zona Valle del Bove, având o lungime de aproape 2.100 de metri, în timp ce scurgerile de lavă din celelalte guri, care s-au format pe 12 şi 20 mai, avansează pe versantul de nod-vest al vulcanului. Centrul activităţii vulcanului se află în zona craterului de sud-est, la o înălţime de aproape 3.000 de metri deasupra nivelului mării.

Protecţia Civilă italiană a emis codul galben pentru activitatea recentă a vulcanului care de peste un an, din 10 februarie 2021, expulzează lavă şi cenuşă. Din 1980, craterul din nord-est era considerat cel mai înalt al vulcanului sicilian, cu 3.324 de metri înălţime, care a ajuns la cota maximă de 3.350 de metri în 1981, înainte să înceapă să se erodeze.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe