Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă cea mai frecventă cauză de mortalitate în rândul adulților din țara noastră, la egalitate cu bolile coronariene.
Accidentele vasculare sunt și prima cauză de invaliditate, acestea afectând persoane de vârste diferite, de la pacienți foarte tineri până la cei mai vârstnici. Persoanele cu risc cardiovascular sunt și cele mai predispuse la atacuri vascular-cerebrale, iar după vârsta de 55 de ani, acest risc se dublează la fiecare 10 ani.
Spitalele din România reușesc să facă față cu greu numărului mare de pacienți cu afecțiuni cardio-vasculare, iar cei care trec printr-un atac vascular-cerebral au nevoie stringentă de recuperare medicală pentru a putea redobândi o mobilitate și o activitate care să nu-i fixeze în pat pentru tot restul vieții.
Spitalul Sfântul Sava deține peste 70 de echipamente medicale de ultimă generație, precum și o ambulanță tip C, dotată cu aparatură de resuscitare și deservită de un echipaj medical specializat în medicina de urgență și, de curând, a deschis și o secție cu 18 paturi, de monitorizare permanentă a funcțiilor vitale, după sistemul de terapie intensivă.