Pentru Europa, războiul din Ucraina reprezintă un șoc de maximă importanță. Există un impact fiscal direct care provine din asistența acordată refugiaților, cheltuielile militare în creștere și o căutare de a deveni din ce în mai autonom din punct de vedere energetic. Pe de altă parte, există impactul mult mai puternic al prețurilor în creștere la energie și la alimente, ceea ce aduce în discuție un tablou mai sumbru. Această perspectivă ar putea deveni și mai întunecată dacă viitoarele sancțiuni europene vor afecta piața de petrol mondială sau furnizarea cu gaz a Europei.
Prima dintre ele este cum să fie impuse sancțiunile astfel încât să obstrucționeze Rusia dar în același timp să nu afecteze sau să limiteze efectele adverse asupra economiei europene. Din acest punct de vedere, este important să distingem între petrol și gaz. În ceea ce privește petrolul, Rusia își poate găsi debușeu fără probleme în alte zone alte lumii și, în pofida sancțiunilor, poate vinde la preț redus.
În ceea ce privește gazul, Uniunea Europeană are o putere de negociere mult mai mare, deoarece Rusia este aproape complet dependentă de infrastructura de transport a gazului către piața europeană. Însă deoarece alimentare din alte surse este relativ inelastică, Rusia are în față o curbă de cerere prea puțin în scădere și din acest motiv se bucură de o poziție foarte puternică pe piață. Dacă luăm în considerare constrângerile tehnice și acest joc strategic, rezultă că un embargo asupra gazului pur și simplu nu este fezabil. Tarifele, pe de altă parte, sunt fezabile; ar fi eficiente și ar trebui luate în considerare, în pofida efectului pe care l-ar avea asupra prețurilor de consum la gaz.
A doua provocare este cum să fie abordată scăderea veniturilor reale cauzate de majorarea facturilor la energie. În acest punct, există două probleme care trebuie clarificate din punctul de vedere al politicilor publice. În primul rând, dacă guvernele doresc să protejeze parțial cumpărătorii – consumatori și firme – de creșterea prețurilor, au mai multe măsuri la dispoziție, care merg de la subvenții directe la reglementări și plafonări de prețuri.
În al doilea rând, guvernele trebuie să se hotărască cum vor finanța cheltuielile suplimentare. Și asta deoarece o parte din aceste cheltuieli este temporară, dar trebuie avut în vedere și incertitudinea, pierderea de venituri reale și micșorarea exporturilor către Rusia, toate conducând la o cerere agregată mai salbă. Prin urmare s-ar putea să fie nevoie de un sprijin fiscal și chiar de deficite fiscale mai mari.
A treia provocare este felul în care poate fi combătută inflația rezultată ca urmare a prețurilor mai mari la energie și la alimente. Există două lucruri de care trebuie ținut cont. Primul este nevoia de a tempera așteptările inflaționiste, o provocare mult mai serioasă decât de obicei având în vedere că inflația a crescut semnificativ încă dinainte de începerea războiului. A preveni acest risc înseamnă o înăsprire a politicii monetare. Al doilea factor este faptul că pierderea veniturilor reale, chiar și cu excesul de lichiditate din piață, implică o nevoie de relaxare a politicilor monetare.
O combinație de sprijin financiar bine gândit pentru ajutoarea gospodăriilor și celor cu salarii mici ar putea ameliora problema cu care se confruntă băncile centrale. În fiecare dintre aceste trei dimensiuni există o incertitudine sporită cu privire la rezultat.
