”Este vorba în primul rând de recunoaşterea şi susţinerea performanţei elevilor români. În acest sens, au fost adoptate următoarele patru măsuri, pentru recunoaşterea performanţei: în primul rând, în contextul în care valoarea premiilor pentru participarea la olimpiadele naţionale, cu etapă internaţională, ajunge până la 12.550 de lei premiul I, fiind peste 4.000 de lei, menţiunea, pentru etapa regională, premierul întâi este 4.440 de lei şi 2.500 de lei menţiunea”.
Ministrul a mai spus că aveam un sistem ridicol de recunoaştere a performanţei la nivel naţional, iar la nivel internaţional şi regional, lucrurile sunt în regulă.
”Premii naţionale care să pornească de la 65 de lei şi să se oprească la 150 de lei, pentru un elev care a fost primul în ţară la o olimpiadă au fost considerate ridicole de către Guvern, pe bună dreptate. Pe cale de consecinţă, premiul I va fi 1.000 de lei, premiul 2, 700 de lei, premiul 3, 500 de lei, iar menţiunea 300 de lei.
A doua măsură anunţată de ministru este pentru participarea la olimpiadele naţionale, Guvernul a doblat astăzi alocaţia zilnică pentru cazare şi masă, pentru fiecare participant, în medie fiind în jur de 20.000 de participanţi, elevi şi profesori.
”Dublarea de la 100 la 200 de lei, pe zi, alocaţie, înseamnă că, luând în calcul numărul de participanţi, alocaţia zilnică pentru participarea la olimpiade este 4 milioane de lei zilnic, susţinuţi de Guvernul României”.