Situația din Ucraina afectează turismul din Delta Dunării!

de Georgiana

Prima cursă a navei de croazieră din Delta Dunării va avea loc cel mai probabil în luna martie, deşi iniţial a fost programată să plece joi pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, decizia fiind luată din cauza tensiunilor din Ucraina.

„În martie şi aprilie, vom merge pe braţele Sulina şi Sfântu Gheorghe. Vom petrece sărbătorile pascale pe braţul Sulina, iar noutatea acestui an va fi colaborarea cu Serbia şi Croaţia. În mai, vom lansa croaziera spre Serbia şi Croaţia, cu menţiunea că anul acesta Novisad este capitală culturală europeană”, a precizat Crivţonencu.

În luna martie a anului 2021, nava de croazieră destinată exclusiv Deltei Dunării a fost lansată la apă în prezenţa ministrului Mediului. Iniţial, nava era destinată exclusiv turiştilor români care doreau să vadă Delta Dunării, apoi pachetele oferite s-au extins cu excursii în Ucraina, iar în ultima parte a anului trecut, prin intermediul aceleiaşi firme, turiştii din Ucraina au putut vizita Delta Dunării, Valea Prahovei şi Bucureştiul.

„Primul an a fost bun, cu o creştere frumoasă a interesului turiştilor, încununată la final de an cu nava încărcată la capacitate maximă cu ocazia Revelionului. (…) E un moment de cumpănă pe această direcţie, din cauza situaţiei create (în Ucraina, n.red.) şi ne adaptăm cu soluţii noi”, a precizat Crivţonencu.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe