Reuniune a miniştrilor de externe din statele membre ale UE, la Bruxelles!

de Georgiana

Miniştrii de externe europeni vor participa la o reuniune UE-Consiliul de Cooperare al Golfului și vor lua parte la exerciţiul de securitate cibernetică EU CyCLES (EU Cyber Crisis Linking on Solidarity), organizat de Preşedinţia franceză a Consiliului UE şi de Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA).

Ministrul Bogdan Aurescu, va prezenta evaluarea părţii române asupra stadiului actual al crizei şi impactul asupra securităţii euroatlantice, inclusiv din perspectiva îngrijorătoare a declanşării unei agresiuni armate.

„Ministrul de externe român va susţine necesitatea continuării eforturilor pentru găsirea unei soluţii diplomatice la criza actuală, concomitent cu definitivarea cât mai rapidă a unui pachet cuprinzător de sancţiuni ca răspuns ferm şi credibil al UE în cazul escaladării, în coordonare strânsă cu SUA, UK, Canada. În context, va sublinia necesitatea sprijinirii celorlalţi parteneri estici, în special Republica Moldova şi Georgia, în paralel cu sprijinul acordat Ucrainei, întreaga regiune confruntându-se cu riscuri de securitate în actualul context.

In cadrul întâlnirii cu ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, pentru un schimb de opinii privind situaţia din Ucraina şi sprijinul UE, ministrul Afacerilor Externe român va reitera solidaritatea cu Ucraina, inclusiv în contextul recentelor provocări şi va susţine continuarea sprijinului UE pentru rezilienţa ţării.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe