Renegocierea PNRR în privința pensiilor – Ministrul Budăi dă semnalul politic!

de Georgiana

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat că în coaliţia de guvernare trebuie să se ajungă la o decizie finală în ceea ce priveşte renegocierea PNRR în domeniul pensiilor. Budăi a precizat, de asemenea, că în România numărul bugetarilor este sub media europeană.

”Dacă din punct de vedere al coaliţiei politice ajungem la decizia finală, cu siguranţă că vom avea şanse. Nu există (cineva care se opune în coaliţie – n.r.)”, a declarat Budăi.De asemenea, Budăi a fost întrebat de ce discuţiile se blochează la pensii, el răspunzând că nu se întâmplă lucrul acesta.

”Nu s-a blocat, ştiţi că a fost o majorare la început de an, nu este suficientă, suntem de acord, a venit această inflaţie galopantă şi aceste probleme, am venit în mod repetat pe categoriile vulnerabile cu măsuri şi eu cred că şi bugetarii din România sunt cetăţeni ai acestei ţări”, a adăugat ministrul Muncii.

Marius Budăi a mai precizat, răspunzând unei întrebări, că numărul bugetarilor din România este sub media europeană.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe