Mănăstirea Samurcăşeşti, Ciorogârla, singura din ţară cu trei altare şi unica din România în care măicuţele produc mobilă!(P)

de Georgiana

La 20 de kilometri de Bucureşti, în comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, se află Mănăstirea Samurcăşeşti, ctitorie a vornicului Constantin Samurcaş şi a soţiei sale, Zinca, o oază de linişte desăvârşită, încărcată de o profundă spiritualitate, un loc cunoscut în istorie pentru popasul lui Tudor Vladimirescu de aici, din 17 martie 1821, moment în care a conceput celebra „proclamaţie” către locuitorii oraşului Bucureşti.

Mănăstirea Samurcăşeşti a fost înfiinţată în iunie 1808, de vornicul Constantin Samurcaş, care a zidit-o pe moşia sa din satul Ciorogârla, cu puţin timp înainte de a trece la Domnul. Locul, aflat în Câmpia Vlăsiei, este brăzdat de râurile Ciorogârla, Sabar şi de canalul Argeş – Bucureşti, învecinându-se în partea de nord-est cu comuna Ciorogârla, la 2 km în sud cu localitatea Darvari, iar la 6 km nord, cu comuna Bolintin – Deal.

Mănăstirea Samurcăşeşti este singura din ţară care deţine un atelier de tâmplărie, după ce pe vremea primului Patriarh al României, Miron, aici se ţeseau borangicul şi mătăsurile fine, apoi covoare olteneşti, iar pe vremea patriarhului Justinian Marina, atelierul s-a transformat într-unul de tâmplărie şi a devenit cunoscut în întreaga ţară pentru priceperea şi sârguinţa măicuţelor.

Mănăstirea Samurcăşeşti are în prezent şi 23 de ha teren arabil pe care îl lucrează tot cele 20 de călugăriţe active din totalul de 45, care alcătuiesc astăzi comunitatea monahală, desigur, cu ajutorul utilajelor agricole, pe care mănăstirea le-a achiziţionat în ultimii ani.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe