Preşedintele american Joe Biden i-a îndemnat marţi pe americani să se vaccineze împotriva noului tip de coronavirus, atenţionând că s-ar putea înregistra o nouă creştere a numărului de contaminări cauzată de varianta mai contagioasă Omicron.
„Vom asista, după cum aţi auzit cu toţii, la o creştere a numărului de cazuri”, a declarat Biden înaintea unei şedinţe cu echipa sa de gestionare a epidemiei de COVID-19.
Potrivit preşedintelui american, Omicron este „foarte transmisibil” şi „mult diferit de tot ce am văzut până acum”. „Însă vă puteţi proteja. Şi, sincer, trebuie să vă protejaţi”, a declarat Biden.
Biden a mai spus că cei care sunt vaccinaţi cu schemă completă, inclusiv cu doza booster, ar putea în continuare să se infecteze cu COVID-19, dar a subliniat că este „foarte puţin probabil ca ei să facă o formă gravă de boală”. „Dacă sunteţi vaccinaţi şi aveţi doza booster, sunteţi foarte bine protejaţi”, a spus el.
Numărul de noi contaminări a crescut rapid în ultimele săptămâni în SUA. La finalul lui noiembrie se înregistrau 100.000 de cazuri confirmate pe zi, iar potrivit autorităţilor sanitare, numărul mediu a fost săptămâna trecută de aproape 500.000 de pe zi, în timp ce luni SUA au înregistrat un record mondial de peste un milion de cazuri pe zi.