Compania Moderna a anunțat vineri că Autoritatea de Reglementare Elvețiană a Medicamentelor, Swissmedic, a autorizat utilizarea vaccinului său împotriva COVID-19 pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani. Aprobarea este pentru seria de două doze a vaccinului de 50 de micrograme per doză.
Siguranța și eficacitatea vaccinului, atât la copii, cât și la adulți, vor continua să fie monitorizate îndeaproape, vaccinul fiind utilizat în campaniile de vaccinare din statele membre UE, prin sistemul de farmacovigilență al UE și prin studiile în curs și suplimentare efectuate de compania producătoare și de autoritățile europene.
Pentru sustinerea ritmului de vaccinare și atingerea indicelui de imunizare necesar limitării pandemiei COVID-19, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunță că Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) recomandă administrarea vaccinului Pfizer împotriva COVID-19 pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani.
Măsura vine pe fondul întâlnirii extraordinare din Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman (CHMP) al EMA , în urma căreia a fost extinsă indicația de administrare a vaccinului Comirnaty la copiii cu vârste între 5 și 11 ani.