Drumul Radial 1, care va lega localitățile Domnești și Ciorogârla de Capitală, în linie dreaptă !(P)

de Georgiana
Drumul Radial 1 (DR1) – Vest Expres va avea o lungime de aproape 9 kilometri și va face legătura între Autostrada A0 – Centura București – Bulevardul Timișoara. Practic, prin acest drum, conectăm direct localitățile Domnești și Ciorogârla de Capitală. Drumul va fi de mare ajutor și pentru cei care circulă spre și dinspre Clinceni, Dragomirești Vale și Bragadiru.
Săptămâna trecută, a fost depusă documentația de atribuire a studiului de fezabilitate pentru acest drum. Zilele acestea se va publica și în SICAP. Apoi, se vor depune ofertele, iar ulterior se va face evaluarea, se va stabili câștigătorul și se va semna contractul. Cert este că anul acesta vor începe lucrările de proiectare la stadiul de SF (studiu de fezabilitate).
Drumul va fi similar cu o autostradă. Lățime de 21 de metri, 10 metri pe sens, patru benzi de circulație, două zone de acostament și patru zone de siguranță cu parapeți. Valoarea estimată pentru acest drum este de 14 milioane de lei. Iar banii vin prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Drumul Radial 1 – Vest Expres este primul din cele 10 drumuri radiale, care vor uni Capitala și 30 de localități din Ilfov de
actuala centură și de viitoarea Autostradă de Centură a Capitalei (A10). În total, cele zece drumuri radiale înseamnă aproape 100 de kilometri de drum nou.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

*Prin folosirea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și gestionarea acestor date de către MetropolisNews.ro.

Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citiți mai multe