Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov desfășoară acțiuni de dezinsecție prin combaterea insectelor de disconfort încă din luna aprilie a acestui an când, prin tratamentele avio, au fost combătute larvele de țânțari, continuând apoi, lunar, cu tratamente terestre împotriva țânțarilor adulți.
Conform Ordinului 45/1991, Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov a ținut cont în programarea acțiunilor efectuate de măsurile pentru protecția familiilor de albine împotriva intoxicațiilor cu pesticide pe perioada înfloririi salcâmilor și teilor.
În luna iulie, se vor efectua 2 tratamente terestre, în perioada 05-08.07 și 26-29.07, pe tot teritoriul județului Ilfov, în funcție de condițiile meteorologice.
Detaliile desfășurării următoarelor tratamente vor fi mediatizate de către consiliile locale și Consiliul Județean Ilfov după emiterea avertizărilor de către Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov.