Întreaga Uniune Europeană se luptă, încă de la începutul pandemiei, cu noul coronavirus, obiectivele Uniunii fiind salvarea de vieți și, în același timp, revenirea la normalitate și relansarea economiei.
Momentan, pe teritoriul Uniunii Europene, sunt folosite vaccinuri produse de către Pfizer/BioNtech, Moderna și AstraZeneca.
Cristian Bușoi, Președinte Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European, informează printr-un comunicat de presă că încă un vaccin a fost aprobat de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), vaccin produs de către compania Johnson&Johnson. Europarlamentarul a primit un bucurie lansarea vaccinului, însă, consideră că este momentul ca formatorii de opinie și influencerii, indiferent de domeniul de activitate, să se implice pentru a-i motiva pe oameni să se vaccineze.
Cristian Bușoi consideră că, nu este de ajuns doar efortul autorităților de a pune la dispoziție infrastructură necesară vaccinării ci este necesar un efort comun, atât din partea societății civile cât și din partea populației.
Declarația integrală:
„Cristian Bușoi: Discuțiile despre riscurile vaccinurilor și declarațiile contradictorii ale politicienilor din toate statele au creat neîncredere. În promovarea vaccinării trebuie implicați toți cei care au credibilitate și influență socială
Campania de vaccinare merge greu în toată Europa, în special din cauza numeroaselor discuții care au ridicat semne de întrebare despre utilizarea vaccinurilor: cazurile AstraZeneca și apoi Johnson & Johnson.
Și aici trebuie adăugată o mențiune pentru cei implicați în sistemul de sănătate: se știa, de la început, că producerea și punerea atât de rapidă pe piață a vaccinurilor, fără o perioadă mai lungă de „aclimatizare” publică, va duce, fără doar și poate, la apariția discuțiilor contradictorii și la momente de neîncredere. Și exact asta s-a și întâmplat. Deci, desfășurarea de acum nu este chiar o surpriză.
În plus, al doilea factor de neîncredere este legat de mesajul pe care l-au dat mulți politicieni, peste tot în UE, nu doar în România și care a fost, de multe ori, contradictoriu.
Astfel că, dacă la începutul campaniei de vaccinare, problema era disponibilitatea vaccinului, acum problema a devenit disponibilitatea oamenilor de a se vaccina.
Decizia Agenției Europene a Medicamentului (EMA) de a aproba folosirea vaccinului Johnson & Johnson este binevenită însă, în acest moment, este nevoie de un impuls serios de încredere și de mobilizare peste tot în Uniunea Europeană, iar mesajul de mobilizare este așteptat mai ales de la cei care sunt influenți în societate, indiferent de categorie profesională.
Nu este doar momentul autorităților, care au făcut peste tot eforturi mari pentru a asigura infrastructura de vaccinare și a procura dozele, este și momentul ca societatea să se mobilizeze , organizațiile civice și toate personalitățile civice să urnească oamenii să se vaccineze.
Cristian Bușoi,
Președinte Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European”