„Comisia Europeană nu are informaţii despre nicio companie privată sau ţară care este dispusă să facă asta”, a declarat Kadri Simson la sosirea la reuniunea miniştrilor Energiei din statele membre ale Uniunii Europene.
Săptămâna trecută, Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.