Proiectul de cloud guvernamental va facilita trecerea României către o economie bazată pe date, sigură şi dinamică, o economie digitală aliniată cu direcţiile strategice de acţiune ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte guvernanţa datelor.
Principalele beneficii ale operaționalizării cloud-ului guvernamental pentru cetățenivor fi:
-One-stop shop – acces direct la toate serviciile publice, prin folosirea formularelor electronice disponibile în cloud;
– Statul român – accesibil la un click distanță – pentru că toate instituțiile vor fi interconectate în cloud, cetățeanul va putea solicita și primi documente de oriunde, oricând;
-Economie de timp – fără cozi, fără nicio deplasare fizică la instituţiile publice;
-Trasabilitate – cetățeanul va putea avea un istoric al interacțiunilor sale cu administrația;
-Siguranță – cloud-ul guvernamental va beneficia de cele mai avansate sisteme de securitate cibernetică disponibile.
Cloud-ul va aduce beneficii concrete atât pentruactivitatea administrativă, cât și pentru mediul privat, antreprenorul putând găsi într-un singur loc toate serviciile publice electronice, precum și toate avizele și autorizațiile care îi sunt necesare, integrate cu platforma care procesează plățile pentru aceste servicii.